ciurdar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIURDÁR, ciurdari, s. m. (
Reg.) Văcar. –
Ciurdă +
suf. -ar.ciurdar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ciurdár, -i, s.m. – Persoana care păzește o turmă de animale; văcar, boar, păstor. – Din ciurdă „turmă” + -ar.
ciurdar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciurdár (
reg.)
s. m.,
pl. ciurdáriciurdar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIURDÁR, ciurdari, s. m. (
Reg.) Văcar. —
Ciurdă +
suf. -ar.