ciuciur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică.
ciuciur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciúciur (jgheab) (rar)
s. n.,
pl. ciúciureciuciur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. — Probabil formație onomatopeică.
cĭucĭur (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭucĭúr n., pl.
urĭ și
e (bg.
čučur, izvor, canelă,
čučurkam, curg încet, mă scurg,
čurkam, curg țîrîit,
čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung.
csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom.
cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin [!] care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt.
țuțur.