citi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CITÍ, citesc, vb. IV.
Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc.
2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale.
3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva.
4. (În superstiții; în
expr.)
A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor.
A citi (cuiva)
în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [
Var.: (
pop.)
cetí vb. IV] – Din
sl. čitati, čisti.citi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. –
Var. ceti (
înv.).
Sl. čitati (Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la
čisti, –
čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui
cinsti. –
Der. citanie, s. f. (lectură;
înv., învățătură; astăzi, slujbă religioasă), din
sl. čitenije, četanije; citeț, s. m. (cititor), din
sl. čĭticĭ; citeț, adj. (lizibil), de la
citi; citeală, s. f. (
înv., lectură, studiu);
citire, s. f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de școală elementară);
cititor, s. m. (lector).
citi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)citi, citesc I v. t. a ghici intențiile cuiva.
II v. i. a bea, a trage la măsea.
citi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cití (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. citésc, imperf. 3
sg. citeá; conj. prez. 3
să citeáscăcitì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)citì (Mold.
cetì) v.
1. a cunoaște literele alfabetului și a ști să le împreune în vorbe;
2. a parcurge cu ochii sau a rosti cu glas tare un text tipărit sau scris:
a citi ziare; 3. fig. a pătrunde ceva întunecos sau ascuns:
privirea lui citește ’n suflete omenești EM.;
4. a ghici, a descoperi:
citesc în ochii săi. [Slav. ČITǑ].
citi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CITÍ, citesc, vb. IV.
Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc.
2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale.
3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva.
4. (În
expr.)
A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor.
A citi (cuiva)
în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [
Var.: (
pop.)
cetí vb. IV] — Din
sl. čitati, čisti.