citeț - explicat in DEX

citeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț.

citeț (Dicționaru limbii românești, 1939)
citéț s. (vsl. čitĭcĭ, cititor). Vechĭ. Cititor în biserică, anagnost. Azĭ. Adj., f. -eață. Legibil, ușor de citit: litere citețe.

citeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
citéț¹ adj. m., pl. citéți; f. citeáță, pl. citéțe

citeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
citéț² (înv.) s. m., pl. citéți

citeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
citeț a. ce se poate lesne citi: scrisoare citeață. [Slav. ČĬTĬȚĬ]. ║ m. cititor în biserică, anagnost.

citeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. — Citi + suf. -eț.