cit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIT, cituri, s. n. (
Înv. și
reg.) Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. – Din
tc. čit.cit (Dicționar de neologisme, 1986)-CIT v.
cito-.
cit (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cit!2 interj. (reg.) cuvânt prin care facem pe cineva să tacă; pâs!, st!.
cit (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cit1, -ă, adj. (reg.) adevărat, întreg.
cit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cit (cíturi), s. n. – Indian, țesătură de bumbac.
Tc. çit (Cihac, II, 567; Șeineanu, II, 136; Lokotsch 428; Ronzevalle 79). –
Der. citarea, s. f. (indian, țesătură), din
tc. çetare.cit (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cit n., pl.
urĭ (turc.
čit, un fel de cit d. bengalicu
chits, cit; ngr.
tsita, ung.
csit, germ.
zitz, sp.
chite, pg.
chita).
Mold. Stambă (pînză). V.
alastincă.cit (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cit n., pl.
urĭ (turc.
čit, îngrăditură).
Ĭal. Ĭesle de nuĭele în curte.
cit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cit, interj. – Îndemn la tăcere. – Et. nec. (MDA).
cit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cit (
înv.,
reg.)
s. n., (sorturi)
pl. cíturicit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cit n. stambă lustruită și înflorată (cu care azi se îmbracă scaunele și saltelele):
perne îmbrăcate cu cit FIL. [Turc. ČIT].