cireașă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIREÁȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [
Pl. și:
cireși] – Din
lat. ceresia (=
cerasea).
cireașă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. –
Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma
vulg. de la
ceresea (Densusianu,
Hlr., 71; Candrea,
Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur,
Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57);
cf. it. ciliegia (
abruz. cerásce, cerase),
prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224).
Der. cireș (
mr. țireșiu, megl. țireș),
s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al
lat. cerasius, vulg. *
ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie);
cireșel, s. m. (luna iunie);
cireșiu, adj. (roșu ca cireașa).
Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al
rom., provine cu siguranță din
rom. (direct din
lat. după Mladenov 682).
cireașă (Dicționaru limbii românești, 1939)cireáșă (vest) f., pl.
eșĭ (Munt.),
eșe (Olt.), și
ciréșă (est), pl.
eșe (lat.
cérasa, pl. de la
cérasum, cireșă, vgr.
kérasos, cireș, și
kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu
Kerasús, -úntos, lat.
Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ
Kirasun [
kiras, kiraz, arm.
geras, pers.
kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte [!] de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it.
ciliegia și
ciriegia, pv.
cereisa, fr.
cerise, sp.
cereza, pg.
cereja. D. lat. vine germ.
kirsche, d. rom. vine vsl.
črešĭnĭa, rus. rut.
čeréšnĕa, bg.
čereša). Fructu cireșuluĭ.
Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.
cireașă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cireáșă s. f.,
art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșecireașă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cireașă f. poama cireșului, a cării carne e foarte zemoasă;
cireașa lupului, mătrăgună. [Lat. vulg. CERESEA].
cireașă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [
Pl. și:
cireșe] —
Lat. ceresia (=
cerasea).