circumvoluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIRCUMVOLUȚIÚNE s. f. v. circumvoluție.circumvoluțiune (Dicționar de neologisme, 1986)CIRCUMVOLUȚIÚNE s.f. v.
circumvoluție.
circumvoluțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*circumvoluțiúne f. (lat.
circumvolútio, -ónis. V.
evoluțiune, volbură). Sucire în prejur [!].
Circumvoluțiunile creĭeruluĭ, sinuozitățile (cotiturile) luĭ. – Și
-úție.circumvoluțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiunicircumvoluțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)circumvoluți(un)e f. rotire în jurul unui centru comun.
circumvoluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri.
2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [
Var.:
circumvoluție s. f.] — Din
fr. circonvolution.