circumstanță - explicat in DEX

circumstanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

circumstanță (Dicționar de neologisme, 1986)
CIRCUMSTÁNȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].

circumstanță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CIRCUMSTÁNȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)

circumstanță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur [!]). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.

circumstanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe

circumstanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.

circumstanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. — Din lat. circumstantia, fr. circonstance.