cirac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIRÁC, ciraci, s. m. 1. (
Livr.) Elev, discipol, ucenic.
2. (
Depr.) Persoană care împărtășește în mod servil și mecanic vederile, părerile etc. cuiva.
3. (
Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din
tc. çirak.cirac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cirác (ciráci), s. m. –
1. Client, protejat, favorit. –
2. Rubedenie, neam. –
3. Servitor, slugă. –
4. Discipol, adept. –
Mr. cirac, megl. ciărac. Tc. çirak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 133; Meyer 446; Lokotsch 426; Ronzevalle 76);
cf. ngr. τσιράϰι,
alb. čirak. –
Der. ciraclîc, s. n. (
înv., protecție, favoare; ucenicie), din
tc. çiraklik; ciracladiseală, s. f. (
înv., învățătură, instruire).
cirac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cirac, ciraci s. m. (intl.) 1. coleg de breaslă.
2. complice.
3. coleg de pușcărie.
4. v.
cajbec.cirac (Dicționaru limbii românești, 1939)cirác m. (turc. [d. pers.]
čirak, čerak, elev; ngr.
tseráki, alb. bg. sîrb.
čirak, ung.
csirák).
Vechĭ. Azĭ iron. Protejat, favorit. Om de casă, client. Ucenic, elev. Agent. V.
ortac.cirac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cirác s. m.,
pl. cirácicirac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cirac m.
1. protejatul sau favoritul cuiva:
elciii scot la maidan fiecare câte un cirac GHICA;
2. om de casa, client:
ciracii vornicului ajung boieri mari AL.;
3. ucenic:
gradele profesionale erau înainte: cirac, calfă, meșter. [Turc. ČYRAK, lit. făclie sau favorit (care e îngrijit ca o lampă)].
cirac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic.
2. (
Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva.
3. (
Înv.) Om de încredere al cuiva. — Din
tc. çirak.