ciotcă - explicat in DEX

ciotcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIÓTCĂ s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka.

ciotcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci

ciotcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ciótcă, ciotci, s.f. – 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș 1986: 66). – Din ciot + -că.

ciotcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciotcă adv. Mold. grămadă înghesuită sau ghemuită (asemenea unei buturugi care stă grămadă, neavând ramuri să se întinză): albinele se adună ciotcă în pălărie CR.

ciotcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] — Cf. magh. csutka.

cĭotcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭótcă adv. (rus. čétka, pron. čotka, număr păreche [!], d. četá, păreche. V. ceată). Buluc, cladără, grămadă, cĭopor. În mare număr și unițĭ: albinele se adună cĭotcă la stup, Jidaniĭ se strînsese [!] cĭotcă la havră. V. și cĭoatcă.