ciotcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÓTCĂ s. f. (
Reg.)
1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă.
2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [
Var.:
cioátcă s. f.] –
Cf. magh. csutka.ciotcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art.
ciótcii; pl.
ciotciciotcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ciótcă, ciotci, s.f. –
1. Grămadă, stivă.
2. Trunchi, lemn.
3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș 1986: 66). – Din ciot + -că.
ciotcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciotcă adv. Mold. grămadă înghesuită sau ghemuită (asemenea unei buturugi care stă grămadă, neavând ramuri să se întinză):
albinele se adună ciotcă în pălărie CR.
ciotcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (
Reg.)
1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă.
2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [
Var.:
cioátcă s. f.] —
Cf. magh. csutka.cĭotcă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭótcă adv. (rus.
čétka, pron.
čotka, număr păreche [!], d.
četá, păreche. V.
ceată). Buluc, cladără, grămadă, cĭopor. În mare număr și unițĭ:
albinele se adună cĭotcă la stup, Jidaniĭ se strînsese [!] cĭotcă la havră. V. și
cĭoatcă.