ciordi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIORDÍ, ciordesc, vb. IV.
Tranz. (
Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din
țig. cior (
part. ciordiom).
ciordi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciordi, ciordesc v. t. a fura
ciordi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciordí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ciordésc, imperf. 3
sg. ciordeá; conj. prez. 3
să ciordeáscăciordi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIORDÍ, ciordesc, vb. IV.
Tranz. (
Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. — Din
țig. cior (
part. ciordiom).ciordì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciordì v. a fura cu dibăcie fără a se simți (vorbind mai ales de țigani):
ce putem să ciordim de pe ici de colo ISP. [Țigăn, ČORDO, participiu dela ČORAO, a fura].