ciofăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciofăí (-ăésc, ít), vb. – A face zgomot mîncînd. –
Var. ciofoi, ciofăni, cioflăi, ciofoti. Formație expresivă, ca
clefăi. –
Der. ciofăială, s. f. (zgomot produs cînd se mănîncă neglijent);
ciorofeală, s. f. (noroi, mîl).
Cf. cuvînt din dialectul din Canare care exprimă aceeași noțiune,
chuchar.ciofăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ciófăĭ saŭ
cĭóflăi și
-ĭésc v. intr. (imit. după huĭetu buzelor și al limbiĭ la porc și la oameniĭ necĭoplițĭ cînd mănîncă).
Vest. Clefăĭesc.
ciofăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciofăì v. a mânca făcând sgomot [Onomatopee],