ciocârti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.)
1. A ciopârți (
1).
2. A ciopli (
1). –
Cf. ciopârți.ciocârti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocârtí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ciocârtésc, imperf. 3
sg. ciocârteá; conj. prez. 3
să ciocârteáscăciocârti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCÂRTÍ, ciocărtesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.)
1. A ciopârți (1).
2. A ciopli (1). —
Cf. ciopârți.ciocârtì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocârtì v. Mold. a tăia în bucăți:
odoare ciocârtite sub mii de lovituri AL. [Derivat poate din
ciocârtă (v.
ciopârtă), formă amplificată din cioc trunchiu (v.
ciocălâu), cu sensul primitiv de parte trunchiată sau bucată tăiată].