ciocan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÁN3, ciocani, s. m. (
Reg.) Știulete de porumb (curățăt sau nu de boabe); ciocălău. – Din
scr. čokan.ciocan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÁN2, ciocane, s. n. (
Pop.) Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică.
V. cinzeacă. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din
bg. čokan, scr. čokanj.ciocan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÁN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. ◊
Expr. A fi între ciocan și nicovala = a fi într-o situatie critică (din care nu există posibilitate de ieșire).
A sta ciocan pe (sau
de) capul cuiva = a stărui întruna pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele.
2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (
1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦
Spec. (Sport) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner;
p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu acest instrument. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦
Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței.
3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie.
4. (În sintagma)
Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din
sl. čekanŭ.ciocan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciocán (ciocane), s. n. –
1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. –
2. Ciocan de lemn, mai. –
3. Ciocan de poartă. –
4. Tîrnăcop, săpăligă. –
5. Pivot de de vîrtelniță. –
6. Ciocănel percutor. –
7. Con de pin. –
8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. –
9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. –
10. Cocean de zarzavat, în special de varză. –
11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. –
12. Picior de ciupercă. –
13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. –
14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). –
15. (
Arg.) Membru viril. –
Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii
cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi.
Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut.,
rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος,
alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că
rom. provine din
sl. (după Conev 66, din
bg.; după Skok 63, din
sb.); însă tot Miklosich,
Wander., 14, derivă forma
rut. din
rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului
rom. trebuie căutat în
tc.; după Philippide,
Bausteine, 57, în
ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în
alb., în timp ce Meyer,
Neugr. St., II, 89 și Schuchardt,
ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul
rom. nu pare să provină din
sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (
cf. Berneker 135, care crede că formele
sl. provin din
tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în
sl. și în
rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă
čok- și
suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”,
cf. der. lui
bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este
m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu
cocean, de asemenea
m. –
Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian);
ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius);
ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie le mînecile iilor și cămășilor tipice);
ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu
ciocni, și de asemenea cu
rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic);
ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul);
ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni);
ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare);
ciocănitor, adj. (care ciocănește);
ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie);
ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui
der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu
ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni),
der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *
ciocman.ciocan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciocan, ciocane s. n. 1. (
vulg.) penis.
2. (
er.) act sexual.
3. pahar special pentru măsurarea băuturilor spirtoase, cu capacitatea de 100 ml.
ciocan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocán1 (știulete, cotor de varză) (
reg.)
s. m.,
pl. ciocániciocan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocán2 (unealtă, păhărel)
s. n.,
pl. ciocáneciocan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocan n. cocean de porumb, de varză. [Metaforă analogă în sârbește și bulgărește: ČOKAN, ciocan și cocean (după asemănarea exterioară)].
ciocan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocan n.
1. unealtă de fier cu coada de lemn spre a bate fierul;
2. verigă sau oblon, în mijlocul unei porți, care se lovește spre a se deschide poarta;
3. fam. păhărel cilindric de rachiu (25 dramuri):
și după ce ca tot omul un ciocan de rachiu trag PANN;
4. pește cu capul lărgit în forma ciocanului (
Zygaena malleus). [Slav. ČEKANŬ; sensul 3 (și în sârbește ČOKANĬ RAKIĬE) face aluziune la forma obiectului].
ciocan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCAN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă manuală de lovire, de forme și dimensiuni variate, formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc. ◊
Expr. A fi între ciocan și nicovală = a fi într-o situație critică (din care nu există posibilitate de ieșire).
A sta ciocan pe (sau
de)
capul cuiva = a insista pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele.
2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦
Spec. (Sport) Bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner folosită în probele de aruncat;
p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu această bilă. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦
Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței.
3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie.
4. (În sintagma)
Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. — Din
sl. čekanŭ.