ciocârlie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mari înălțimi
(Alauda arvensis). 2. (
Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (
1). –
Cf. ciocârlan.ciocârlie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ciocârlíe, ciocârlíi, s.f. (reg.)
1. (la plută) nuia cu laț de frânghie la un cap, cu care plutașii opresc pluta, agățând-o de cârmă; iapă, tenchi.
2. cui gros de lemn folosit la plug.
3. butaș de viță de vie.
ciocârlie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CIOCÂRLIE, Livius (
n. 1935, Timișoara), critic literar român.
Prof. univ. la Timișoara. Studii de poetică din perspectivă semiotică și textualistă („Negru și alb”, „Mari corespondențe”), romane („Un Burgtheater modern”, „Clopotul scufundat”).
ciocârlie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocârlíe s. f.,
art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíileciocârlie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocârlie f.
1. pasăre din ordinul vrăbiilor, foarte comună în tot, continentul (
Alauda);
2. Mold. un fel de horă;
3. viță de vie tăiată și pusă în pământ spre a prinde rădăcină;
4. nuia ce plutașul o atârnă în cuiele dela cârmă spre a opri pluta. [Derivat dintr’un primitiv
ciocârlă, tras din
cioc (cf.
cocârlă, codârlă) și desemnând pasărea cu ciocul drept și groscior, cum este ciocârlia, care face parte din familia conirostrelor sau a păsărilor cu ciocul tare și conic; sensurile 3 și 4 fac asemenea aluziune la ciocul pasărei, iar sensul 2 se rapoartă la sborul ei caracteristic].
ciocârlie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime
(Alauda arvensis). 2. (
Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). —
Cf. ciocârlan.