cioarsă - explicat in DEX

cioarsă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. Unealtă cu tăișul uzat, care taie rău. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”.

cioarsă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cioársă (gioarsă), cioárse, s.f. (pop.) 1. cuțit, coasă, topor, sabie care nu mai taie, sunt tocite și știrbite; custură, bleau, bordeac; (despre oameni) căzătură, babalâc, tombateră. 2. (reg.) arșic prăpădit, capră de joc roasă.

cioarsă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse

cioarsă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cioarsă f. Mold. cuțit vechiu și tocit. [V. ciorsăi].

cioarsă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] — Cf. ucr. cersati „a zgâria”.

cĭoarsă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭoársă f., pl. e (d. a cĭorsăi). Instrument (maĭ ales cuțit) prost. – Și cĭorsac, gĭoarsă, gĭoablă și rablă. V. custură.