cioarsă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. Unealtă cu tăișul uzat, care taie rău. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [
Var.:
gioársă s. f.] –
Cf. ucr. cersati „a zgâria”.
cioarsă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cioársă (gioarsă),
cioárse, s.f. (pop.)
1. cuțit, coasă, topor, sabie care nu mai taie, sunt tocite și știrbite; custură, bleau, bordeac; (despre oameni) căzătură, babalâc, tombateră.
2. (reg.) arșic prăpădit, capră de joc roasă.
cioarsă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioársă (tăiș uzat) (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cioársei; pl. cioársecioarsă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioarsă f. Mold. cuțit vechiu și tocit. [V.
ciorsăi].
cioarsă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (
Înv. și
reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [
Var.:
gioársă s. f.] —
Cf. ucr. cersati „a zgâria”.
cĭoarsă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoársă f., pl.
e (d.
a cĭorsăi). Instrument (maĭ ales cuțit) prost. – Și
cĭorsac, gĭoarsă, gĭoablă și
rablă. V.
custură.