cioandă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOÁNDĂ s. f. (
Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din
ciondăni (derivat regresiv).
cioandă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioándă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cioándeicioandă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioandă f. Mold. început de ceartă:
a se lua la cioandă. [Origină necunoscută].
cioandă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOÁNDĂ s. f. (
Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. — Din
ciondăni (derivat regresiv).
cĭoandă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoándă f., pl.
e (d.
mă cĭondănesc).
Trans. Mold. Ceartă, sfadă. – Și
cĭoandră.