cinstit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală.
2. Virtuos, fidel, cast.
3. (
Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. –
V. cinsti.cinstit (Dicționaru limbii românești, 1939)cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat:
cinstite părinte! Adv. Cu cinste:
avere dobîndită cinstit.cinstit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cinstít, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat„.
cinstit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cinstit a.
1. onest, onorabil, onorat:
mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.;
2. titlu dat preotului:
cinstite părinte !cinstit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală.
2. Virtuos, fidel, cast.
3. (
Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. —
V. cinsti.