cinci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival)
Are cinci ani. ◊ Compus:
cinci-degete subst. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (
Potentilla reptans). ◊ (Substantivat)
Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal)
Etajul cinci. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența
num. distributiv)
Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. –
Lat. cinque (=
quinque).
cinci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cínci num. –
1. Număr situat între patru și șase. –
2. (
Arg.) Monedă de cinci centime. –
3. (
S. m.,
Arg.) Onanist. –
Mr.,
megl. ținț, istr. cinc. Lat. vulg. cinquĕ, în loc de
quinquĕ (Pușcariu 363; Candrea-Dens., 343; REW 6964; DAR);
cf. it. cinque, prov. cinc, fr. cinq, sp.,
port. cinco. Sensul 3 este abreviere de la expresia de argou
cinci ori cinci. Der. cincar, s. m. (cal sau bou de cinci ani; carte de joc de cinci puncte), al cărui sens secundar reproduce
ngr. πεντάρι;
cincilea, num.;
cincime, s. f. (a cincea parte);
cincisprezece, num.;
cinzeci, num.;
cinzeacă, s. f. (unitate de măsură de 50 cl. cu care se vînd băuturile alcoolice), formată de la
cin(ci)zeci, considerată ca
pl.;
încinci, vb. (a înmulți cu cinci, a crește de cinci ori).
cinci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cinci num.;
5, Vcinci (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cinci num.
1. număr nepereche între 4 și 6;
2. Bot. cinci coade, căldărușă:
cinci-degete, pl. plantă târîtoare ale cărei frunze au de regulă cinci foliole (
Potentilla reptens);
cinci-foi, scrintitoare. [Lat. QUINQUE].
cinci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival)
Are cinci ani. ◊ Compus:
cinci-degete s. m. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene
(Potentilla reptans). ◊ (Substantivat)
Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal)
Etajul cinci. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența
num. distributiv)
Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. —
Lat. cinque (=
quinque).
cincĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cincĭ num. (lat.
quinque, pop.
cinque, vgr.
pénte, eolic
pémpe, got.
fimf, germ.
fünf, vsl.
pentĭ; it.
cinque, pv.
cinc, fr.
cinq, sp. pg.
cinco). Număr egal cu suma degetelor de la o mînă, patru plus unu. Al cincilea:
anu 5 (al ereĭ),
regimentu 5, pagina 5. Cincĭ-coade, căldărușă, o plantă;
cincĭ-degete, o plantă rozacee tîrîtoare ([
potentilla reptans].
V. scrîntitoare);
cincĭ-foĭ, o plantă umbeliferă care crește pin [!] pădurile umbroase și umede și care are proprietățĭ astringente ([
sanicula europaea].
V. sănicĭoară).