cil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIL cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din
fr. cil.cil (Dicționar de neologisme, 1986)CIL s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filiformă a celulelor (la unele bacterii, la infuzori), având diferite funcții.
2. Păr al pleoapei. [< fr.
cil, cf. lat.
cilium].
cil (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cil adj. m. (reg., înv.; despre cai) în trei peri; gri.
cil (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÍL s. m. 1. prelungire protoplasmatică filiformă mobilă la unele bacterii, alge, infuzori sau la unele celule din corpul metazoarelor, cu funcții diferite. 2. păr al pleoapei. (< fr.
cil, lat.
cilium, geană)
cil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cil s. m.,
pl. cilicil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. — Din
fr. cil.