cihăĭ - explicat in DEX

cihăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A stărui foarte mult pe lângă cineva să facă ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Cf. Magh. csaholni.

cihăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă

cihăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] — Cf. magh. csaholni.

cihăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
cíhăĭ și céhăĭ, a -í v. tr. (cp. cu rus. čihátĭ, rut. číhatĭ, a strănuta, și ung. csíholni, a lătra. V. ceahlăŭ). Nord. Mă tot țin de capu cuĭva să facă un lucru, stăruĭ mult, bat capu (Cr. și Șez. 33, 30).

cihăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cihăì v. Mold. a stărui foarte mult cu vorba pe lângă cineva, a-i bate capul: tot cihăi a mama pe tata CR. [Origină necunoscută].