cigă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÍGĂ, cige, s. f. 1. (
Min.) Scripete fix.
2. (
Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din
magh. csiga.cigă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cígă s.f. (reg.)
1. melc.
2. scripete, macara.
3. mai de crăpat lemne.
4. sfârlează, titirez.
5. joc de copii.
cigă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cígă (-gi), s. f. –
1. Titirez, sfîrlează. –
2. Scripete. –
3. Melc. –
4. Buzdugan.
Mag. csiga (Cihac, II, 490; DAR).
cigă (Dicționaru limbii românești, 1939)cígă (Mold. Olt.)
cégă (Munt.) și
căcĭúgă (Ban.) f., pl.
ĭ (sîrb.
čiga, kèčiga și
kèčika, bg.
čiga, rut.
čečúha, pol.
czeczuga; ung.
köcsöge, kecsege; ngr.
kétsiga). Un pește ganoid de vre-o 60-70 cm. (
acupenser ruthenus).
cigă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cigă f. Mold. V.
cegă.cigă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÍGĂ, cige, s. f. 1. (
Min.) Scripete fix.
2. (
Zool.) Cochilie de gasteropod. — Din
magh. csiga.