chimir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chimír (chimíre), s. n. –
1. (Înv.) Boltă, arc. –
2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. –
Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din
ngr. ϰαμάρα;
cf. ngr. ϰεμέρι,
bg. kemer. Este dublet al lui
cămară. Probabil din același cuvînt
tc. (
tc. kemerli „boltit”) provine
ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (
cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și
ghimirlie (
var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie),
s. f. (colibă).