chihăi - explicat in DEX

chihăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

chihăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chihăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse).

chihăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A insista cu vorba pe lângă cineva; a plictisi. 2. Intranz. A tuși sec. – Onomatopee.

chihăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chihăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 să chihăiáscă

chihăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva cu vorbe insistente. 2. Intranz. A tuși sec. — Formație onomatopeică.