chestiune - explicat in DEX

chestiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHESTIÚNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă, temă etc. de care se preocupă cineva. ◊ Expr. (Lucrul, problema, persoana etc.) în chestiune = (lucrul, problema etc.) despre care este vorba în discuția respectivă. ♦ Întrebare pusă unui elev, unui candidat etc. 2. (Fam.) Întâmplare, fapt divers. [Pr.: -ti-u – Var.: chéstie s. f.] – Din fr. question, lat. quaestio, -onis.

chestiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CHESTIÚNE s.f. 1. Problemă care constituie obiectul unei preocupări, al unei discuții etc. ♦ Întrebare (pusă unui elev, unui candidat etc.). 2. (Fam.) Întâmplare, problemă, fapt, lucru. [Var. cestiune, chestie s.f. / cf. fr. question, lat. quaestio].

chestiune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chestiúne (chestiúni), s. f. – Problemă, temă. – Var. (fam.) chestie, (înv.) cesti(un)e. Fr. question. – Der. (din fr.) chestiona, vb.; chestionar, s. n.

chestiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CHESTIÚNE s. f. 1. problemă care constituie obiectul unei preocupări, al unei discuții etc. ◊ întrebare (pusă unui elev, unui candidat etc.). 2. (fam.) întâmplare, fapt, lucru. (< fr. question, lat. quaestio)

chestiune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHESTIÚNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă de importanță teoretică sau practică, care face obiectul unor preocupări. ◊ Expr. Lucrul, problema sau persoana în chestiune = lucrul, problema sau persoana despre care este vorba. ♦ Întrebare (pusă de examinatori). 2. (Fam.) Întâmplare, lucru de orice fel. [Pr.: -ti-u – Var.: chéstie, (înv.) cestiúne s. f.] – Fr. question (lat. lit. quaestio, -onis).

chestiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*chestiúne f. (lat. quáestio, ónis, d. quáerere, quaestum, a întreba. V. cer 3, a-, in-, per- și re-chizițiune, chetă). Întrebare făcută ca să lămureștĭ un lucru. Propunere de examinat, subĭect de discutat, afacere: chestiunea Orientuluĭ. O tortură din evu mediŭ. – Și chéstie.

chestiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chestiúne (-ti-u-)/(fam.) chéstie (-ti-e) s. f., g.-d. art. chestiúnii/ chéstiei; pl. chestiúni/chéstii

chestiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chestiune f. 1. întrebare făcută pentru o lămurire oarecare; 2. propunere de cercetat, subiect de controversă juridica; 3. materie politică a cărei soluțiune și regulare ofer dificultăți: chestiunea Orientului; chestiune ministerială, propunere a cărei respingere trage după sine căderea ministerului.

chestiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHESTIÚNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă, temă etc. care constituie obiectul unei discuții, preocupări etc. ◊ Expr. (Lucrul, problema, persoana etc.) în chestiune = (lucrul, problema etc.) despre care este vorba în discuția respectivă. ♦ Întrebare adresată unui elev, unui candidat etc. 2. (Fam.) Întâmplare, fapt divers. [Pr.: -ti-u-. — Var.: (fam.) chéstie s. f.] — Din fr. question, lat. quaestio, -onis.