ches (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHES interj. (Turcism
înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului osânditului ◊
Expr. A face ches = A tăia (capul cuiva) – Din
tc. kes „taie!”.
ches (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ches interj. – (Înv.) Taie!
Tc. kes, imperativ de la
kesmet „a tăia” (Șeineanu, III, 38). –
Der. chesăgiu (
var. chisăgiu),
s. m. (
înv., măcelar; hoț, bandit), din
tc. kesici; chisăgi (
var. chesăgi),
vb. (a tăia capul, a extermina);
pisăgi, vb. (a pedepsi, a trînti apucînd de ceafă) prin contaminare cu
pisa; chesmea, s. f. (pavea de piatră,
înv.),
tc. kesme „acțiunea de a tăia; piatră tăiată”.
ches (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHES interj. (
Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osândit. ◊
Expr. A face ches = a tăia (capete). –
Tc. kes! „taie”
(< kesmek).ches (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ches (
înv.)
interj.ches (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHES interj. (
Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui condamnat la moarte. ◊
Expr. A face ches = a tăia (capul cuiva). — Din
tc. kes ! „taie !”