chepeneag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEPENEÁG s. n. v. căpeneag.chepeneag (Dicționaru limbii românești, 1939)chepeneág n., pl.
ege (ung.
köpenyeg, turc.
kepenék, de unde și bg.
kepenĭeg și rut. [d. rom.]
kepenĕag. V.
cabană 1, caftan, capot).
Véchĭ. O haĭnă de paradă strînsă pe corp.
Azĭ. Trans. Munt. Manta de ploaĭe (cu glugă).
După ploaĭe chepeneag, se zice cînd viĭ cu un lucru după ce nu maĭ este nevoĭe de el. – Și
chipineag. În Trans. și
căpeneag (d. ung.). V.
ipingea, căcĭulă, felon, pelerină.chepeneag (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)chepeneág, s.n. – v. căpeneag.
chepeneag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chepeneág v. căpeneágchepeneag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chepeneag n.
1. odinioară, haină boierească de paradă, strânsă pe trup:
chepeneag de catifea roșie cu ceaprazuri și cu bumbi de aur OD.;
2. azi, mantă de pânză groasă cu glugă, asemnnea ghebei:
după ploaie chepeneag PANN. [Turc. KEPENEK (de unde și ung. köpenyeg; v.
căpeneag)].
chepeneag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEPENEÁG s. n. v. căpeneag.