chepcea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chepceá (-éle), s. f. – Lingură de spumă.
Tc. kepçe (Șeineanu, II, 105),
cf. ngr. ϰεφέ,
bg. kebče. Probabil cuvînt identic cu
chepcel, s. n. (vas de scos apă; instrument de pescuit), care pare un
dim. cu
suf. -el. Totuși, Giuglea,
Dacor., I, 248 (
cf. REW 1772 și DAR) îl derivă de la
lat. caucellus (
cf. fr. choisel, choseau) care prezintă dificultăți fonetice.
Cf. Graur,
BL, V, 92.
chepcea (Dicționaru limbii românești, 1939)chepceá și
chipceá f., pl.
ele (turc.
kepče, d. pers.
kefče, polonic, chipceag, de unde și ngr.
kepsé și bg.
kebče. V.
chipcel, chipceag).
Munt. Mold. Rar. Linguroĭ cu găurĭ de luat spuma din ferturĭ. – În Hațeg
căpcea, căuș de băut apă. V.
cáuc și
cĭorbalîc.