chefălui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură; a se îmbăta. –
Chef +
suf. -ălui.chefălui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din
chef.chefălui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!chefăluí (a se ~) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se chefăluiéște, imperf. 3
sg. se chefăluiá; conj. prez. 3
să se chefăluiáscăchefălui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEFĂLUÍ, chefăluiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură; a se îmbăta.
— Chef +
suf. -ălui.chefăluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chefăluì v. Mold. a chefui:
boierii s’au chefăluit AL.