cere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÉRE, cer, vb. III.
Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊
Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să...
2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți.
3. A cerși.
4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊
Expr. A cere (cuiva)
socoteală (sau
cont, înv.,
seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde.
5. A impune; a face să fie necesar.
6. A dori, a pofti; a voi. ♦
Refl. A avea căutare, a fi solicitat. –
Lat. quaerere.cere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cére (cér, cerút), vb. –
1. (Înv.) A căuta. –
2. A avea nevoie. –
3. A solicita, a implora. –
4. A reclama, a pretinde, a revendica. –
5. A indica prețul unei mărfi. –
6. A cerși, a cere de pomană. –
7. A peți, a face propuneri de căsătorie. –
8. A chema, a solicita prezența. –
9. (
Refl.) A se cere, a fi nevoie. –
10. A fi acceptat un articol. –
11. (
Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. –
Mr. țer, țireare „a căuta,”
megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și
a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR);
cf. it. chiedere (
sard. kèrrere),
prov.,
v. fr. querre, sp.,
port. querer. –
Der. cerință, s. f. (exigență), formație literară din
sec. XIX.
Conjug. perf. simplu
cerui și a
part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai
sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare
conjug. lat. quaesῑvi ›
cerșii, de unde
cerșui, și
quaesῑtum ›
cerșit, mai tîrziu
cerșut (cu
r analogic, de la prezent). De la această formă veche de
conjug. s-a dezvoltat un
vb. nou, iar pe baza
perf. simplu al acestuia,
cerșii, s-a construit un prezent analogic
cerșesc; astfel se explică
cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu
der. cerșit, s. n. (faptul de
a cerși);
cerșetor, s. m. (persoană care cere de pomană);
cerșetoresc, adj. (de cerșetor);
cerșetori, vb. (a cerși);
cerșetorie, s. f. (cerșit). Pentru formarea acestui
vb.,
cf. Șeineanu,
Semasiol., 214 și de asemenea
v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.
cere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CÉRE, cer, vb. III.
Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊
Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊
Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA).
2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți.
3. A cerși.
4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊
Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte.
A cere socoteală sau (
înv.)
seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde.
Cât ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar.
6. A dori, a pofti, a voi. ♦
Refl. A avea căutare, a fi solicitat. –
Lat. quaerere.cere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cére (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cer, 2
sg. ceri; conj. prez. 3
să ceáră; ger. cerấnd; part. cerútcere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cere v.
1. a dori și căuta să obție:
a cere un post, o favoare; 2. a reclama, a pretinde:
bunacuviința cere să nu te porți așa; 3. a dori, a pofti:
ce-ți cere inima ? 4. a cere de pomană:
calicul până nu cere, nu mănâncă cu plăcere; 5. a cere, în căsătorie:
hai la maica de mă cere; 6. a cere voie:
m’am cerut; 7. se cere, trebue (moralicește), se cuvine;
8. a se căuta (ca trebuincios):
grânele au început să se ceară. [Lat. QUAERERE].
cere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÉRE, cer, vb. III.
Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊
Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să...
2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți.
3. A cerși.
4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊
Expr. A cere (cuiva)
socoteală (sau
cont, înv.,
seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde.
5. A impune; a face să fie necesar.
6. A dori, a pofti; a voi. ♦
Refl. A avea căutare, a fi solicitat. — Lat.
quaerere.