cercuială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CERCUIÁLĂ,cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.
cercuială(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CERCUIÁLĂ,cercuieli, s. f. Cercuire. – Din cercui + suf. -eală.
cercuială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli
cercuială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CERCUIÁLĂ,cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] — Cercui + suf. -eală.