cerchez - explicat in DEX

cerchez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației de bază a Regiunii Autonome Cercheze. 2. Adj. Care aparține Regiunii Autonome Cercheze sau populației ei, privitor la această regiune sau la populația ei; cerchezesc. – Din tc. Çerkez.

cerchez (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cerchéz (cerchézi), s. m. – Persoană care aparține populației din Regiunea Autonomă Cercheză. – Var. chirghiz. Tc. çerkez (Șeineanu, II, 101; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 353 și 360). Pentru var., din tc. kirgiz (Vasmer 560), cf. Bogrea, Anuarul Inst. de Istorie Națională, I, 410. Există și dubletul neol. circazian. – Der. cerchezesc, adj. (cerchez); cerchezește, adv. (ca cerchezii).

cerchez (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CERCHEZ, Cristofi (1872-1955, n. București), arhitect român. A prelucrat formele și decorația tradițională ale arhitecturii românești în construcțiil de dimensiuni reduse (casa „Dr. Minovici” din București).

cerchez (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CERCHEZ, Grigore (1820-1927, n. București), inginer și arhitect român. Prof. univ. la București. Susținător al curentului de afirmare a specificului național în arhitectură (Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”).

cerchez (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CERCHEZ, Mihail Cristodulo (1839-1885, n. Bîrlad), general român. În timpul Războiului pentru Independență a participat la luptele de la Plevna (aug.-nov. 1877), unde Osman Pașa i-a predat sabia; s-a distins la Smîrdan și Vidin.

cerchez (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CERCHEZ, Th. Vasile (1902-1976, b. Bîrlad), chimist român. Prof. univ. la Iași și București. Unul dintre organizatorii învățămîntului superior în domeniul tehnologiei petrolului din România. Lucrări privind caracterizarea petrolului românesc („Tehnologia petrolului”) și valorificarea superioară a șisturilor bituminoase.

cerchez (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Republicii Autonome Cercheze (din U.R.S.S.) sau populației ei, privitor la această republică sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care aparține populației de bază a Republicii Autonome Cercheze. – Tc. çerkez.

cerchez (Dicționaru limbii românești, 1939)
cerchéz, -ă s., pl. ejĭ, eze (turc. čerkez). Om dintr´un popor de la Marea Neagră și nordu Caucazuluĭ, de origine nelămurită (Circasian). Cerchejiĭ aŭ fost supușĭ de Rușĭ între 1839-59, apoĭ aŭ emigrat peste 200,000 în Dobrogea, unde, în vre-o 40 de anĭ, s´aŭ asimilat. Eĭ formaŭ cavaleria neregulară turcească. Azĭ maĭ trăĭesc în Caucaz vre-o 217,000.

cerchez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cerchéz adj. m., s. m., pl. cerchézi; adj. f.,. s. f. cerchéză, pl. cerchéze

cerchez (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. — Din tc. Çerkez.