cepuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEPUÍT s. n. Tăiere a crăcilor de pe trunchiurile de rășinoase, pentru o mai ușoară sortare și manipulare a trunchiurilor. – Din
cep.cepuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori)
s. n.cepuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEPUÍT s. n. Faptul de
a cepui; cepuire. —
V. cepui.