cepchen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEPCHÉN, cepchene, s. n. (
Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din
tc. çepken.cepchen (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cepchén (cepchéne), s. n. – (Înv.) Pieptar fără mîneci.
Tc. çepken (Șeineanu, III, 34; Lokotsch 409).
cepchen (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEPCHÉN s. n. (
Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. –
Tc. çepken.cepchen (Dicționaru limbii românești, 1939)cepchén n., pl.
urĭ și
e (turc.
čepken).
Vechĭ. Un fel de dulamă pe care o purtaŭ boĭeriĭ.
Azĭ. Rar. Peptar [!] țărănesc.
cepchen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cepchén (
înv.)
s. n.,
pl. cepchénecepchen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cepchen n.
1. od. haină boierească scurtă asemenea dulamei:
îmbrăcat cu cepchen verde și blănit cu samur NEGR.;
2. azi, pieptar țărănesc îmblănit:
cepchen alb cu găitanuri albastre. [Turc. cepken].
cepchen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEPCHÉN, cepchene, s. n. (
Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. — Din
tc. çepken.