cenușăreasă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă;
fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. –
Cenușar +
suf. -easă.cenușăreasă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cenușăreasă, cenușărese s. f. (intl.) hoț care în timpul unei spargeri stă la pândă pentru a preveni apariția inopinată a polițiștilor.
cenușăreasă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CENUȘĂREÁSĂ s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă;
fig. fată persecutată în familie. – Din
cenușar +
suf. -easă.cenușăreasă (Dicționaru limbii românești, 1939)cenușăreásă f., pl.
ese. O fată din poveste, proastă, răŭ îmbrăcată, plină de cenușă și disprețuită, dar care maĭ pe urmă s´a arătat deșteaptă, frumoasă și curată.
Fig. Fată saŭ femeĭe murdară.
cenușăreasă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cenușăreásă s. f.,
g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărésecenușăreasă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Cenușăreasă f.
1. eroină din basme care ascunde sub o înfățișare respingătoare și neroadă, cele mai înalte însușiri ale inimii și ale minții;
2. fig. femeie murdară și proastă.
cenușăreasă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă;
fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. —
Cenușar +
suf. -easă.