cementită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din
fr. cémentite.cementită (Dicționar de neologisme, 1986)CEMENTÍTĂ s.f. 1. Carbură de fier, care formează unul din constituenții aliajelor fier-carbon.
2. Inflamație cronică a cementului dentar. [< fr.
cémentite].
cementită (Marele dicționar de neologisme, 2000)CEMENTÍTĂ s. f. 1. carbură de fier, constituent de bază al oțelurilor și fontelor. 2. inflamație cronică a cementului dentar. (< fr.
cémentite)
cementită (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CEMENTITĂ (‹
fr. {i})
s. f. Carbură de fier reprezentînd constituentul structural caracteristic al oțelurilor și fontelor; conține 6,67% carbon.
cementită (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură care se găsește în fontă și în oțel. –
Fr. cémentite.cementită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cementítă s. f.,
g.-d. art. cementítei; pl. cementítecementită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. — Din
fr. cémentite.