celuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (
Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [
Pr.:
-lu-ia-] –
Celui +
suf. -eală.celuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (
Reg.) Înșelare, amăgire; ademenire. – Din
celui +
suf. -eală.celuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)celuiálă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéliceluială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (
Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [
Pr.: -
lu-ia-] —
Celui +
suf. -eală.