ceasornic - explicat in DEX

ceasornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., scr. časovnik (modificat după ornic).

ceasornic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ceasórnic (ceasórnice), s. n. – Aparat care servește la măsurarea timpului, ceas. Rus. časovnik „ceas”, cu consonantismul modificat prin asociere cu ornic „ceas” (Cihac, II, 47; Conev 62; DAR). Totuși, Pușcariu, Dacor., VIII, 111, crede că se poate pleca de la o compunere a lui ceas cu ornic.

ceasornic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. – Bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

ceasornic (Dicționaru limbii românești, 1939)
ceasórnic n., pl. -oárnice și -órnice (rus. časóvnik, ceaslov, orar, časý [pl.], ceasornic; sîrb. bg. časóvnik, ceasornic. Cp. cu bobornic, gromolnic, țîrcovnic). Mașină care măsoară și arată timpu (ceasurile): ceasornic de buzunar saŭ portativ, de masă, de părete [!]. Un dans popular. O plantă agățătoare ornamentală originară din Brazilia și Perú (passiflóra caerúlea). Ceasornicu umblă în ainte, în apoĭ [!], a stat, arată maĭ mult de cît trebuĭe, maĭ puțin, nu funcționează. A întoarce ceasornicu, a-ĭ strînge coarda ca să funcționeze. Casă cu ceasornic, în aĭ căreĭ părețĭ [!], după credința poporuluĭ, se aud niște bătăĭ ca tic-tacu ceasorniculuĭ. – Supt [!] influența curentuluĭ latinist, uniĭ șĭ-aŭ închipuit că ceasornic e compus din ceas și... ornic, ĭar ornic din oră și sufixu slav -nic!. De aceĭa, aŭ început să scrie (dar n´aŭ îndrăznit să și zică!) ornic îld. ceasornic! Sadoveanu maĭ scrie încă: ornicu cu cuc stătuse (VR. 1911, 1, 19). – Nu se știe precis numele inventatoruluĭ ceasorniculuĭ cu roate dințate, dar se știe că, pin [!] seculu [!] XII, existaŭ pin mînăstirĭ asemenea ceasornice. Germaniĭ îl atribue [!] luĭ Petru Hendlein (lăcătuș din Nürnberg), care construĭa ceasornice de buzunar pe la 1500-1548, ĭar Francejiĭ luĭ Julien Coudray (originar din Blois), care, la 1528, a oferit luĭ Francisc I doŭă pumnale ornate cu cîte un ceasornic.

ceasornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ceasornic n. 1. mașină care arată și uneori bate ceasurile: ceasornic de buzunar, de masă, de perete; ceasornic de casă, sunet în perete unde stau icoanele; 2. o horă muntenească; 3. plantă acățătoare cu flori mari frumoase, albe, roșii și albăstrii, plăcut mirositoare, cultivată adesea pentru decorarea zidurilor, chioșcurilor și a florăriilor (Passiflora caerulea). [Rus. ČASOVĬNIKŬ (cf. bobornic din bobovnic)].

ceasornic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). — Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).