ceasornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (
3). ◊
Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor.
2. (
Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (
Passiflora coerulea). – Din
bg.,
scr. časovnik (modificat după
ornic).
ceasornic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceasórnic (ceasórnice), s. n. – Aparat care servește la măsurarea timpului, ceas.
Rus. časovnik „ceas”, cu consonantismul modificat prin asociere cu
ornic „ceas” (Cihac, II, 47; Conev 62; DAR). Totuși, Pușcariu,
Dacor., VIII, 111, crede că se poate pleca de la o compunere a lui
ceas cu
ornic.ceasornic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. Ceas
(3). ◊
Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. –
Bg.,
sb. časovnik (modificat după
ornic).
ceasornic (Dicționaru limbii românești, 1939)ceasórnic n., pl.
-oárnice și
-órnice (rus.
časóvnik, ceaslov, orar,
časý [pl.], ceasornic; sîrb. bg.
časóvnik, ceasornic. Cp. cu
bobornic, gromolnic, țîrcovnic). Mașină care măsoară și arată timpu (ceasurile):
ceasornic de buzunar saŭ
portativ, de masă, de părete [!]. Un dans popular. O plantă agățătoare ornamentală originară din Brazilia și Perú (
passiflóra caerúlea).
Ceasornicu umblă în ainte, în apoĭ [!], a stat, arată maĭ mult de cît trebuĭe, maĭ puțin, nu funcționează.
A întoarce ceasornicu, a-ĭ strînge coarda ca să funcționeze.
Casă cu ceasornic, în aĭ căreĭ părețĭ [!], după credința poporuluĭ, se aud niște bătăĭ ca tic-tacu ceasorniculuĭ. – Supt [!] influența curentuluĭ latinist, uniĭ șĭ-aŭ închipuit că
ceasornic e compus din
ceas și...
ornic, ĭar
ornic din
oră și sufixu slav
-nic!. De aceĭa, aŭ început să scrie (dar n´aŭ îndrăznit să și zică!)
ornic îld.
ceasornic! Sadoveanu maĭ scrie încă:
ornicu cu cuc stătuse (VR. 1911, 1, 19). – Nu se știe precis numele inventatoruluĭ ceasorniculuĭ cu roate dințate, dar se știe că, pin [!] seculu [!] XII, existaŭ pin mînăstirĭ asemenea ceasornice. Germaniĭ îl atribue [!] luĭ Petru Hendlein (lăcătuș din Nürnberg), care construĭa ceasornice de buzunar pe la 1500-1548, ĭar Francejiĭ luĭ Julien Coudray (originar din Blois), care, la 1528, a oferit luĭ Francisc I doŭă pumnale ornate cu cîte un ceasornic.
ceasornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceasórnic s. n.,
pl. ceasórniceceasornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceasornic n.
1. mașină care arată și uneori bate ceasurile:
ceasornic de buzunar, de masă, de perete; ceasornic de casă, sunet în perete unde stau icoanele;
2. o horă muntenească;
3. plantă acățătoare cu flori mari frumoase, albe, roșii și albăstrii, plăcut mirositoare, cultivată adesea pentru decorarea zidurilor, chioșcurilor și a florăriilor (
Passiflora caerulea). [Rus. ČASOVĬNIKŬ (cf.
bobornic din
bobovnic)].
ceasornic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊
Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor.
2. (
Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii
(Passiflora coerulea). — Din
bg.,
sb. časovnik (modificat după
ornic).