casație - explicat in DEX

casație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din fr. cassation.

casație (Dicționar de neologisme, 1986)
CASÁȚIE s.f. (În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen. -iei, var. casațiune s.f. / < fr. cassation].

casație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CASÁȚIE s. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr. cassation)

casație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CASÁȚIE s. f. (Ieșit din uz, în expr.) Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. – Fr. cassation.

casație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
casáție (organ judecătoresc) (-ți-e) s. f., art. casáția (-ți-a), g.-d. casáții, art. casáției

casație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. — Din fr. cassation.