căsaș (Dicționaru limbii românești, 1939)căsáș, -ă s.
Vechĭ. Curtean (Ur.).
Rar azĭ. Căsean, cel ce locuĭește într´o casă cu alțiĭ la un loc:
se credea că dacă se înoĭesc ferestrele uneĭ case vechĭ, va muri unu din casașĭ (Șez. 36, 32). Om căsătorit, proprietar de casă, gospodar (Let. 2, 22). – Și ca adj.
oamenĭ căsașĭ (Let. 2, 33).