căsaș (Dicționaru limbii românești, 1939)
căsáș, -ă s. Vechĭ. Curtean (Ur.). Rar azĭ. Căsean, cel ce locuĭește într´o casă cu alțiĭ la un loc: se credea că dacă se înoĭesc ferestrele uneĭ case vechĭ, va muri unu din casașĭ (Șez. 36, 32). Om căsătorit, proprietar de casă, gospodar (Let. 2, 22). – Și ca adj. oamenĭ căsașĭ (Let. 2, 33).
căsaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căsaș a. cu casă: om căsaș.