casațiune - explicat in DEX

casațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CASAȚIÚNE¹ s.f. Piesă instrumentală asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș. [< germ. Kassation, it. cassazione].

casațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CASAȚIÚNE² s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation].

casațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CASAȚIÚNE¹ s. f. compoziție pentru orchestră sau formație de cameră asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș, în aer liber. (< germ. Kassation, it. cassazione)

casațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CASAȚIÚNE² s. f. 1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 2. (cont.) totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix. 3. spargere. (< fr. cassation)

casațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*casațiúne f. (fr. cassation. V. casez). Anularea juridică a uneĭ deciziunĭ orĭ procedurĭ. Curte de casațiune, curte supremă care verifică dacă formele proceduriĭ aŭ fost exact urmate. (Cea din Bucureștĭ a fost înființată la 1861). – Ob. -áție.

casațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
casațiúne (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiúnii

casațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
casați(un)e f. deciziune ce casează sau anulează judecățile, procedurile: recurs la Casație; Curte de Casați(un)e, tribunal suprem care poate anula (pentru vițiu de formă sau falșă aplicare a legilor) sentințele ori judecățile altor tribunale: Curtea de Casație a fost înființată în București la 1861.