casație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din
fr. cassation.casație (Dicționar de neologisme, 1986)CASÁȚIE s.f. (
În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen.
-iei, var.
casațiune s.f. / < fr.
cassation].
casație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CASÁȚIE s. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr.
cassation)
casație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CASÁȚIE s. f. (Ieșit din uz, în
expr.)
Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. –
Fr. cassation.casație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)casáție (organ judecătoresc)
(-ți-e) s. f.,
art. casáția (-ți-a), g.-d. casáții, art. casáțieicasație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. — Din
fr. cassation.