cartiruire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARTIRUÍRE s. f. Acțiunea de
a cartirui și rezultatul ei; încartiruire. –
V. cartirui.cartiruire (Dicționar de neologisme, 1986)CARTIRUÍRE s.f. Încartiruire. [<
cartirui].
cartiruire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CARTIRUÍRE s. f. v. încartiruire.cartiruire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARTIRUÍRE s. f. Acțiunea de
a cartirui și rezultatul ei; încartiruire. —
V. cartirui.