carență - explicat in DEX

carență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

carență (Dicționar de neologisme, 1986)
CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

carență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

carență (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

carență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.

carență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

carență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. — Din fr. carence, lat. carentia.