cârâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV.
1. Intranz. (Despre unele păsări; la
pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale.
2. Intranz. Fig. (
Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate.
3. Tranz. Fig. (
Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦
Refl. recipr. A se certa.
Toată ziua se cârâie. –
Câr +
suf. -îi.