caragață - explicat in DEX

caragață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ♦ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa.

caragață (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
caragáță (caragáțe), s. f. – Coțofană. Var. caragace. – Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre”, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară”, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Șeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiță, s. f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirță, s. f. (specie de pasăre cu ciocul negru și aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics.

caragață (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. [Var.: garagáță s. f.] – Ngr. karakaxa.

caragață (Dicționaru limbii românești, 1939)
caragáță f., pl. e, și (rar) -gáce f., pl. ăcĭ (ngr. karakáxa, bg. garagáška, d. turc. kargača, dim. d. karga, cĭoară, și kára-karga, cĭoacă. E și sic. carcarazza, coțofană, și rus. karagátka, un fel de rață. Cp. cu coroĭ). Sud. Coțofană. Fig. Iron. Femeĭe ridiculă.

caragață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe

caragață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] — Din ngr. karakáxa.