caragață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (
Ornit.) Coțofană. ♦
Fig. (
Fam.) Femeie vorbăreață. ♦
Expr. (
Fam.)
A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [
Var.:
garagáță s. f.] – Din
ngr. karakáxa.